Articole Femei
1: Cinci trucuri ca sa atragi barbatii
Femeile care au întâmpinat tot felul de dificultăţi în consolidarea sau păstrarea unei relaţii au descoperit, în timp, care sunt principalele trucuri care le asigură drumul către inima celui dorit.
2: Muncile casnice apara femeile de cancerul mamar
La această concluzie s-a ajuns în urma unui studiu publicat în jurnalul Breast Cancer Research, informează express.co.uk.
Astfel, potrivit cercetătorilor britanici, lustruitul podelelor, spălatul ferestrelor sau săpatul în grădină reduc cu o treime riscul apariţiei cancerului mamar.
3: Femeile, nu barbatii vor salva lumea
Prima Doamna a Americii, Laura Bush, nu a folosit aceste cuvinte, dar a lasat sa se subînteleaga acest lucru în cadrul unei întâlniri cu biografi, istorici si jurnalisti, desfasurata luni, la Casa Alba.
4: Cinci tendinţe în modă pe care le urăsc bărbaţii
Bărbaţii au început să acorde o tot mai mare atenţie modei care a fost, până acum, un domeniu prin excelenţă "feminin". De aceea, designerii, stiliştii şi chiar cei mai buni bucătari creează mai mult pentru femei, ajungând, de cele de mai multe ori, să îi exaspereze pe bărbaţi.
5: 'Nu mai am incredere in barbati'
La 29 de ani, dupa cateva relatii esuate, sexy-lidera trupei Heaven nu mai vrea sa auda de barbati. Adina Postelnicu e hotarata sa se dedice in exclusivitate carierei, renuntand la cautarea barbatului perfect. Cel putin pentru moment.
6: Ce fete sexy au infundat puscaria!
Brigitte Sfat a fost, de departe, una dintre cele mai frumoase detinute din Romania. Fosta vedeta Playboy si Miss 'Top Model Romania', tanara timisoreanca a fost condamnata, in martie 2003, la trei ani si sase luni de inchisoare pentru ca, in complicitate cu Ovidiu Torj si Marcel Olteanu, l-ar fi lipsit de libertate si agresat pe un fost angajat care ii datora un miliard de lei vechi. Banii reprezentau, de fapt, incasarile unui club din Timisoara, mostenit si patronat de frumoasa blonda. Pe perioada detentiei, sexy-infractoarea a dat lectii de gimnastica femeilor din penitenciar si a muncit la popota. A fost eliberata conditionat in septembrie 2006, pentru buna purtare.
7: Femeile se spala pe maini mai des decat barbatii
Cu totii stim ca primul lucru care trebuie facut dupa ce folosim toaleta, coboram din mijloacele de transport in comun sau inainte de a lua masa e sa ne spalam pe maini, pentru ca astfel alungam microbii si germenii, care pot produce boli infectioase grave. Studiile au relevat insa ca doamnele sunt cele care tin foarte mult la aceasta regula, barbatii dand mai putina atentie igienei mainilor.
8: De la plombe la flecuri
A terminat Medicina, specializarea Stomatologie, dar nu face bani cu ajutorul frezei. Tânăra Coca Zaboloteanu, o moldoveancă stabilită în Bucureşti, trăieşte de pe urma pantofilor.
Pagina 1 din 1
[1]