De la plombe la flecuri
View PDF | Print View
by: maxy
Total vizualizari: 18
Numarul de cuvinte: 215
De la plombe la flecuri
Oana Botezatu
Joi, 05 Iunie 2008
A terminat Medicina, specializarea Stomatologie, dar nu face bani cu ajutorul frezei. Tânăra Coca Zaboloteanu, o moldoveancă stabilită în Bucureşti, trăieşte de pe urma pantofilor.
Se gândeşte la pantofi 12 ore pe zi. Uneori, din cauza tocurilor şi a botului rotunjit, se mai trezeşte şi-n miezul nopţii şi, buimacă, îşi notează în carneţelul de lângă pat idei bune de încălţat picioarele unei lumi vesele. Coca Zaboloteanu stă de şase ani în Bucureşti şi, de un an şi jumătate, face pantofi, chiar dacă în facultate a învăţat să fie medic stomatolog. Dacă o întrebi cum a ajuns de la plombe la flecuri, n-are decât o replică: „Sunt înnebunită după pantofi, nu mă satur niciodată, oricâte perechi aş avea“.
Cu toc sau fără, cu şiret, cănăfiori sau cu fundiţă, încălţămintea semnată Coca Zaboloteanu scoate pe stradă materiale diverse şi culori tari, în combinaţii trăsnite. Pantofii pe care-i face se vând deocamdată pe net şi în magazinul Ummagumma, de pe Calea Victoriei. Creaţiile ei încalţă, cel puţin pentru moment, doar picioare de doamne şi domnişoare amatoare de mers colorat şi jucăuş. Pe viitor, vor fi bune de luat la pas şi de domni şi domnişori cu gusturi retro.
Despre Autor
Evaluare: Nu a fost inca evaluat